Ghidul calatorului incepator!

Am realizat un top cu cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faci ”ca sa te plimbi bine”!

(1). Dupa ce ai ales tara si desigur ce locatie doresti sa vizitezi documenteaza-te pe forumuri, bloguri de calatorii daca destinatia aleasa de tine este o destinatie de top si afla pentru ce este ea cunoscuta: daca e mai mult pentru vizitarea muzeelor, cetatilor si diferitelor parcuri naturale sau e perfecta pentru plaja, sporturi si relaxare. Vezi cateva pareri ale oamenilor care au mai fost acolo (incearca sa cauti informatii pe bloguri de calitate deoarece poti gasi multi turisti superficiali care au petrecut sejurul doar in incinta hotelului/resortului si care nu au explorat si alte locuri).

(2). Confirma-ti veridiciatea informatiilor culese pe TRIPADVISOR si vezi un TOP cu cele mai vizitate atractii din locatia aleasa. Tot aici poti descoperi si:

  • locatii ascunse, destinatii cunoscute doar de localnici si protejate de forfotul turistilor (de exemplu exista rezervatii naturale protejate care sunt cu adevarat impresionante si care merita vazute) –  poti descoperi locatii minunate pe care nu le gasesti in mod normal in ghid.
  •  restaurante ”pour les connaisseurs” care, de multe ori, sunt mai retrase, pe stradute ascunse, departe de ochii lumii si de clasicul centru unde merge toata lumea. De multe ori aceste restaurante sunt chiar si mai ieftine. Astfel, cand vei ajunge acolo vei stii exact ce sa mananci si vei putea degusta specificul culinar in cele mai alese localuri.

TRIPADVISOR iti da voie sa iti downloadezi harta si to-do.urile pentru fiecare locatie in parte astfel incat sa le poti folosi si cand esti offline si nu ai internet, doar prin intermediul GPS-ului.

(3). Cu ajutorul Google Maps realizeaza o sfera (locatia ta este centrul sferei) , alege o RAZA de aproximativ 100-150 KM. si descopera ce locatii sunt pe aceasta raza. (poti alege si o raza mai mare insa gandeste-te sa ii poti parcurge usor cu masina/autobuzusul sau /trenul in max. 2-3 ore pentru a nu pierde prea mult timp pe drum).

Documenteaza-te daca merita vizitate imprejurimile. Imagineaza-ti doar ce pacat ar fi sa pierzi obiective importante din cauza ca nu te-ai documentat.

(4). Planifica cate zile va avea concediul tau si in functie de acestea, organizeaza-le.

De exemplu: Daca exista mai multe locatii pe care doresti sa le vizitezi – alege 2 dintre ele unde sa iti cumperi cazare astfel incat sa poti profita la maximum de o arie de vizitare cat mai mare. Alege-ti zilele astfel incat destinatia de unde vei urma sa pleci sa o lasi de vizitat in a2a parte a concediului si alege primele zile pentru locatia cea mai indepartata.

(5). In cazul in care pentru locatia aleasa de tine exista ghiduri turistice, cumpara-ti un ghid turistic. Recomand cu multa incredere TOP 10 (editura Litera). Este singurul ghid usor de folosit, fara text obositor si informatii inutile. Consultand hartile detaliate de pe clapetele ghidului, precum si pe cele din interior, gasesti simplu si rapid itinerarul dorit. Ghidul iti va prezenta de la cele mai interesante centre culturale – la muzee si restaurante renumite plus ca il veti avea mereu la voi si il veti putea consulta ori de cate ori e nevoie. Tot in colectiile TOP 10 veti gasi si o lista cu lucruri de evitat.

Cand achizitionezi ghidul verifica sa fie editia noua, din anul curent sau cel mult editia de anul trecut. Informatiile precum programul orar al muzeelor sau diferitele evenimente anuale se pot schimba.

(6). Iti poti instala pe smartphone o aplicatie cu hartile din locatia care urmeaza sa o vizitezi. (de ex. daca te duci intr-o metropola europeana cum ar fi Londra sau Paris descarca-ti o harta cu rutele metroului – iti va fi de mare ajutor ). Unele locatii au aplicatii specifice, altele nu au. Insa, daca te pierzi te sfatuiesc sa iei ca punct de reper TripAdvisor.

(7). Realizeaza-ti un jurnal de calatorie in care sa iti schitezi planul calatoriei tale si in care sa iti notezi zilnic experientele pe care le-ai trait in ziua respectiva. Oamenii pe care i-ai intalnit. Noteaza-ti obiectivele pe care le-ai vizitat. Clipele amuzante petrecute. Ce te-a impresionat si ce ti-a incantat papilele gustative. Ce ti-ai dori sa revezi. Acest exercitiu poate fi placut si distractiv mai ales daca alegi sa ai un jurnal in care sa notezi impreuna cu persoana draga. Majoritatea oamenilor sunt comozi si nu tin un jurnal insa cu siguranta vei aprecia asta dupa ani si ani, sunt amintiri unice iar detaliile ce te-au incantat acum le poti uita.

Trick – poti gasi sa cumperi un jurnal de calatorie complet si amuzant pe care doar sa il completezi. Asa vei castiga mult timp!

(Jurnal de Calatorie achizitionat de la libraria Antic Ex Libris – Centrul Vechi – pret. 10 ron)

(8). Stabileste-ti obiectivele cu multa atentie astfel incat acestea sa fie realiste, sa te poti bucura si relaxa!

Nu uita sa te bucuri si de drum nu doar de destinatie! Iar cand ajungi la destinatie … simte energia locului, oamenii si conecteaza-te cu natura!


[custom-facebook-feed]

Facebook Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *